Radu Gyr

N-ai dezmierda de n-ai şti să blestemi.
Surâd numai acei care suspină.
Şi n-ai zâmbi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai strânge-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după un colţ de rai
De n-ai avea un strop de iad în tine.

Că nu te-nalţi până nu cazi
Cu fruntea grea în pulbere amară
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E c-ai murit în lacrima de-aseară.

noroc... a avea sau nu?

oare unii oameni sunt mai norocosi ca altii? sau unii oameni au nevoie de noroc pentru a supravietui, pe cand ceilalti se descurca prin propriile forte sa strabata drumul vietii?
oare unii oameni sunt mai frumosi decat altii pentru ca altfel nu au ce arata in viata asta?
oare oamenii sunt rai pentru ca doar asa pot demonstra ceva lumii?
oare oamenii buni au noroc?
oare a fi rau inseamna a avea noroc? sau a avea noroc inseamna a fi rau?
oare oamenii pot avea noroc in tot ce este pe lumea asta? exista perfectiune si norocul ajuta la atingerea ei?
sau norocul este ceea ce consideri tu ca este?
norocul ti-l faci tu?... norocul ti-l ia cel de langa tine?...
oare norocul alege intre stanga si dreapta? intre omul bun si omul rau?
oare norocul te alege pe tine sau trece pe langa tine?
oare norocul il ai de la nastere sau trebuie sa te zbati pentru el?
oare norocul unuia inseamna ghinionul altuia?

ne cerem singuri osanda... asa e omul... mereu se plange... niciodata nu ii este de ajuns... vrea mai mult si vrea mai mult si cu cat are mai mult cu atat vrea mai mult... dar daca stam sa ne gandim observam ca avem atat de multe...
avem parinti minunati, sau macar unul din ei... oameni cu care, chiar daca te certi, stii ca daca ai nevoie de ei sunt acolo langa tine neconditionat... oameni care in viata nu au facut decat sa ma iubeasca si sa ma ingrijeasca... am amintirile a tot ce a trecut... a tot ce a fost frumos odata, amintirile din toti anii de Craciun, de Revelion, de Pasti... vacantele de vara... amintiri cu momente deosebite...
avem frati/surori cu care timpul trece mai frumos... persoane pe care nu le vezi zi de zi (ca in copilarie) nu te joci mereu cu papusile/masinutele/orice alt joc si totusi le suni des doar sa le auzi vocea, sa stii ca sunt in regula acolo unde sunt... persoane cu care te-ai batut, te-ai certat, le-ai suparat si totusi daca suni si zici "vino!" ajung intr-o secunda la tine...
prieteni minunati care te asculta, care iti tin de urat cand ai nevoie... prieteni care te suna sa vada ce faci... prieteni cu care te intelegi telepatic...
colegi de munca cu care stai jumatate din zi si, desi fiecare e pe cont propriu, totusi e bine sa-l ai acolo...
un loc de munca, iar acum asta inseamna mult...
o casa in care sa stai intins in pat intr-o seara friguroasa de iarna alaturi de persoanele dragi...
un loc al tau in care nimic nu ti se poate intampla... in care totul este logic si firesc, ametitor si aiurit, cu iubire si ura... mintea noastra...
avem o viata iar asta inseamna cel mai mult... avem o viata pe care o traim in ura, in dispret, in limite, o traim cu gandul la bani si la viitor si la ziua de maine... dar cati dintre noi savuram clipa prezenta cu atata pofta cu cat savuram cafeaua dimineata?
avem o viata si nu suntem singuri...
avem o viata cu momente frumoase si minunate si cu clipe nefericite... dar daca nu le-am avea cum am putea sa stim sa profitam de clipa aceasta minunata in care suntem toti acasa in seara de Ajun si impartim cadouri, si ciocnim un pahar de vin si gustam o prajitura... daca nu am sti ce inseamna sa fii trist nu ne-am bucura dimineata cand ne-am trezi si am sti ca incepe o noua zi, o noua zi in care te vad pe tine, mama, si-ti zambesc si ma bucur ca esti langa mine... o noua zi in care macar vorbesc cu voi, surorile mele dragi, si desi nu va spun, in gand imi zic mereu ca va iubesc mult... o noua zi in care te strang in brate, dragul meu Alin, si iti multumesc ca ma iubesti atat de mult... o noua zi in care sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat in viata asta un tata asa de minunat cum ai fost tu, si ca am avut ocazia sa ne bucuram de tine in anii ce au trecut...
avem atat de multe totusi...

oare?

oare chiar exista fantome, sufletele celor dragi si plecati in lumea cealalta inca in jurul nostru? sau vrem sa credem ca inca sunt cu noi? oare dorul de ei, de cei pe care i-am iubit si ii vom iubi intotdeauna; oare dorul de a le mai simti inca o data prezenta in viata noastra... in casa noastra; in bratele noastre... oare acest dor ne face sa ii simtim aproape de noi... dorul de tine ma face mereu sa intorc privirea spre canapeaua de pe care savurai fiecare film romanesc, fiecare film cu cowboy:))

sunt lucruri pe care le facem in continuare, desi suntem siguri ca nu mai sunt posibile... dorul de a-l vedea pe bunicul stand la geam si bunica la televizor uitandu-se la emisiunea lui Bittman in fiecare duminica... dorul de a-l vedea pe tataia iesind inaintea noastra la poarta... dorul de a te vedea iesind la o tigara in balcon... dorul de a te vedea dansand...

sambata seara am fost la o nunta... nu mi-am putut dezlipi ochii de pe ringul de dans si de asemenea, nu mi-am putut dezlipi zambetul de pe buze... te vedeam pe tine si pe mama dansand fara oprire, acolo pe ring... am dansat iar langa tine...

dorul de clipele minunate petrecute impreuna...

am crescut...
ne-am maturizat...
aflam in fiecare zi ce este bine si ce este rau...
ce inseamna sa lupti pentru ceva...
pentru cineva... pentru noi insine...
totul pare mic... pare putin... si totusi totul inseamna ceva maret... ne luptam sa fim mai buni... sa fim mai sus de restul... sa avem de toate... o viata frumoasa, linistita, plina... viata asta este nedreapta... si in fiecare zi aflam acest lucru...
radem... plangem... ne bucuram de ce avem sau suntem tristi de ce nu avem...
am crescut... am ras... am plans... am fost bucuroasa si trista...
sunt lucruri care par imposibile, cu greu ni le imaginam si totusi ele sunt reale...
intalnesti o persoana cu care vrei sa fii toata viata... plangi cand totul se termina...
dar ne ridicam si mergem mai departe... traim...
dar cand pierdem persoana care a fost langa noi toata viata... lacrimile nu-ti mai dau puterea sa mergi mai departe...
cum te mai ridici cand sprijinul tau nu mai este langa tine sa te ajute?
viata asta este nedreapta... am crescut... dar cat as vrea sa am iar 5 ani sa nu ma intereseze de nimic... sa nu stiu decat ca mami si tati vor fi mereu langa mine... sa nu stiu decat ca exista bau bau... sa nu stiu decat ca am sa le am mereu langa mine pe fete... sa nu stiu decat sa ma joc in gradina cu papusile...
am crescut... m-am maturizat... ma lupt zilnic sa merg mai departe... sa traiesc... sa fie bine...
momente in care nu vrei nimic decat sa stai, sa te gandesti la trecut... la ce a fost odata... la cum eram noi toti aici...
as vrea sa dua timpul inapoi sa-mi pastrez lacrimile pe care le-am varsat pentru o nota proasta... pentru o iubire pierduta... sau pentru o iubire neimpartasita...
pentru a avea acum mai multe lacrimi pentru tine...
nimic nu mai pare imposibil... nimic nu mai este imposibil...
e aiurea cum ne nastem pentru a muri la un moment dat... ne nastem pentru a suferi... pentru a pierde persoane dragi, persoane minunate...
am crescut... adormim cu gandul ca totul este un cosmar iar noi suntem in continuare copiii care joaca mingea in parc...
m-am maturizat... iar maturizarea asta vine cu griji... cu frica zilei de maine... cu frica, cu gandul ca intr-o zi voi nu veti mai fi langa mine, iar eu langa voi...
toti luptam pentru un viitor mai bun... eu as lupta pentru trecutul frumos ce l-am avut... anii care au trecut fara sa-mi dau seama pe langa mine...
ne nastem ca sa murim... radem ca sa plangem... totul este gri... negru... totul este nimic...

Un an... Noi doi...

Prima noastra poza... martie 2009

gratar Bucium


Dealul Negru - Vatra Dornei

noaptea la tara;)

La multi ani, Alexandra!

La multi ani, Ciprinica!

La multi ani, Mami!!

Alexandra, Jojo, Alin, Ciprian
Piatra Neamt - Strand

Asta da grup organizat:D

Pensiunea Dor de Bucovina (Campulung Moldovenesc)

Manastirea Putna...
Noi doi, mama si tata...

Primul pranz in Maramures

Cascada Cailor

Manastirea Barsana (Maramures)

In drum spre Cascada Cailor (Maramures)

Pensiunea Teleptean

mai este mult?:((

rupti...

Poza de grup...

Alin, Jojo, Anda, Mama, Ciprian, Dana, Ciprian, Lala, Dan

Happy New Year!!!

3 fete cucuiete...
3 baieti mumosi...

Gradina Zoologica din Piatra Neamt... Pofta buna, Mos Martin!

Permise de conducere pentru concediu

As putea primi de la dumneavoastra vreo doua, trei permise de rezerva, pentru cazul in care as ramine in Italia fara primul permis?

Catre Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere

Stimate Doamne, stimati Domni,

Sint mindrul posesor al unui permis de conducere categoria B, pe care l-am obtinut prin munca asidua: 193 ore de conducere, 6 examene si patru instructori, intrucit primii trei si-au schimbat brusc meseria in timp ce ma instruiau pe mine.

Intrebarea care mi se adreseaza zilnic in trafic - „Cine ti-a dat carnetul, bai animalule?" - este in acest fel clarificata: absolut nimeni, l-am cistigat prin munca cinstita!

Dar acum am o mica problema

: de cind m-am decis sa-mi petrec urmatorul concediu in Italia impreuna cu logodnica mea, nu-mi mai gasesc linistea, intrucit intentionez sa plec in Italia cu autoturismul propriu, si de aceea trebuie - fireste! - sa-mi iau si permisul de conducere cu mine, ceea ce ma pune in dificultate din cauza ca:

1. Este exclus sa-mi las permisul in torpedou pe perioada concediului, fiindca nu vreau sa-mi fie, eventual, sterpelit cu tot cu masina

.

2. Pe de alta parte, imi este imposibil sa-l port mereu cu mine, deoarece buzunarele pantalonilor scurii sint mult prea mici si neadecvate pentru a-mi tine in ele permisul. (Ce-i drept, posed un palton de iarna cu buzunare generoase, dar sper ca nu asteptati acum de la mine sa imbrac paltonul in Italia!)

3. Nu folosesc niciodata borseta, cu toate ca acolo mi-ar incapea de minune permisul pentru ca am permanent nevoie de miini pentru a gesticula. Insa logodnica mea are o poseta neagra, frumoasa, din piele veritabila, care arata mult mai scumpa decit a fost in realitate, caci am cumparat-o la oferta. Acum ma bate serios gindul sa-mi pastrez permisul in aceasta poseta, dar in acest context iau nastere alte probleme

:

1. Infractorii din Italia sint de-a dreptul impertinenti si i-ar putea smulge logodnicei mele poseta din mina.

2. Din neglijenta, logodnica mea ar putea uita poseta pe te-miri-unde.

3. Eu as putea sa-mi uit logodnica pe undeva, cu tot cu poseta si permis.

Prin urmare, ma aflu intr-o situatie disperata. Va rog sa ma ajutati sa gasesc o cale! As putea primi de la dumneavoastra vreo doua, trei permise de rezerva, pentru cazul in care as ramine in Italia fara primul permis?

In speranta ca, in ciuda restrictiilor legislative, se va gasi totusi un paragraf prielnic situatiei mele atit de delicate, va multumesc anticipat si inchei cu deosebita stima.

Sursa: Ziarul de Iasi